Pot să spun că, de-a lungul vieții mele, am avut mai multe case. Casa părintească, casa bunicilor, căsuța din copac, casele prietenilor cei mai buni, casa de la București, unde am stat în gazdă sau cu chirie... Dar știu că până voi muri, voi mai avea o casă, iar acea casă va fi în brațele tale.
Acolo e „acasă” pentru mine. Și știu că sună clișeic, știu că poate ai auzit-o de un infinit de ori, dar „acasă” este acolo unde îți este inima. Iar inima mea e la tine.
Poate că nu am un acoperiș deasupra capului dacă sunt în brațele tale, dar nu îmi pasă. E ca și cum nimic rău nu m-ar atinge. E ca și cum m-ai proteja și m-ai feri de orice amenințare, de orice vorbă grea, de orice „furtună”. Ești stâlpul meu de rezistență, fără de care nu aș putea să rezist. Ești mâna întinsă, care așteaptă să mă ridice atunci când cad, ești sprijinul meu, ancora mea, singura persoană care mă aduce cu picioarele pe pământ.
Acasă e în brațele tale.
